Va constientizati emotiile? Sau va este teama de ele?
Specialistii in formarea si dezvoltarea Inteligentei Emotionale spun ca – oamenii cu o constiinta emotionala dezvoltata, stiu sa isi recunoasca si sa isi accepte propriile emotii, au o constiinta emotionala activa, si sunt capabili de empatie.
Apare intrebarea, valabila pentru fiecare dintre noi – in ce masura suntem constienti de propriile noastre emotii? Cum va recunoasteti emotiile? Daca ar fi sa va dati o “nota” prin care va auto-evaluati aceasta capacitate de constientizare, care ar fi nota?
Daca nu receptati si nu simtiti organic emotiile , atunci s-ar putea spune ca nu simtiti nimic!
Oare asa sa fie? In ce termeni va descrieti propriile emotii? De exemplu, atunci cand vorbiti unei persoane despre “…si cand a spus asta, parca am simtit un pumn in stomac…” sau “…cand m-a privit am simtit ca plutesc …”. Iata descrieri in termeni fizici ale unor senzatii corporale, care de fapt reprezinta “metafore” exprimate lingvistic pe baza unor reprezentari din mentalul nostrum. Problema apare datorita faptului ca am devenit “fiinte civilizate” in sensul in care ne-am pierdut (?) capacitatea de traire a propriilor emotii in mod authentic, am invatat o serie de metode prin care sa ne ascundem de emotiile noastre, sa le disimulam si ne-am perfectionat in a vorbi despre ele – in loc sa le traim si exprimam cu adevarat! Uneori chiar ne este teama de ele!
Ceea ce se intampla este ca atunci cand, dupa o perioada lunga de ne-miscare, o parte din muschii picioarelor se atrofiaza, si aproape ca nu mai putem sa mergem. Adica “uitam” sa ne folosim emotiile , la fel cum picioarele noastre “uita” sa mearga. Vestea buna este ca putem sa reanvatam sa dam atentie starilor personale si sa folosim informatiile pretioase pe care ni le ofera emotiile proprii, la fel cum putem sa reinvatam sa mergem, dupa o pauza lunga. Treptat, cu exercitiu si vointa de a redevenii intregi emotional.
Pentru a trezi in voi aceasta puternica resursa interioara, va propun sa va puneti in fiecare dimineata, sau in orice alt moment bun pentru voi, cateva intrebari, si sa ramaneti deschisi pentru raspunsuri:
- Cum ma simt?
- In ce parte a corpului simt asta….?Cum stiu eu ca simt asta….?
Nu exista un raspuns “universal”, cum nu exista raspunsuri “bune” sau “rele” la aceste intrebari. S-ar putea sa simtiti teama – teama de a recunoaste propria stare / emotie. Si asta e ceva ce ati invata poate mai demult, dupa o experienta in care ati trait o intensa stare de durere, frica, furie, anxietate, etc. Si ati invatat poate, ca e mai “simplu” sa ignori, sa eviti constientizarea acestor stari, crezand ca astfel ele nu mai exista. E ca atunci cand un copil de 3 ani, punandu-si mana la ochi crede ca astfel, el insusi nu mai este vazut de mama sau altcineva din preajma. Ne “facem” ca nu exista! Doar ca ele, emotiile noastre exista, nu dispar, si cu cat le ignoram, cu atat devin mai puternice si vor gasi o cale nepotrivita sa isi elibereze cantitatea de energie acumulata, printro exprimare ne-adecvata, la un moment dat!
Continuati sa dati atentie, sa recunoasteti cat mai des starile si emotiile pe care le simtiti. Descoperiti in ce parte a corpului vostru se cuibareste teama, sau iubirea! Treptat veti descoperi in acest fapt o resursa de putere, si nu o slabiciune, cum fals sunt educati , din pacate multi copii, atunci cand parintii le spun: “..nu plange, ca te faci de ras…”, ori “… sa nu vada prietena ta ca suferi, arata-i ca nu iti pasa…”.
Voi continua cu pasii urmatori, pentru cresterea capacitatii de contientizare a propriilor emotii, intrun numar viitor.
Astept feddback-ul si intrebarile voastre. Scrieti un comentariu!
Carmen Demi, Mai 2009
Ce cred despre – SOLUTII si CONSULTANTI
Clientii cauta solutii! De altfel, noi toti avem nevoie de solutii, pentru momente de criza personala, de afacerii, in orice aspect al vietii noastre care a intrat in stagnare sau criza. Solutia poate fi o schimbare, o modificare, o reorientare, o inbunatatire, un pact sau acord, un proiect, o decizie cu efect pe termen scurt sau lung. Intotdeauna ea este bazata pe trecut si vizeaza perspectiva. Sa ai solutie, inseamana sa vez clar viitorul, sa sti ce ai de facut, sa sti ce vrei si ce astepti, sa fi constient de sacrificiile pe care le asumi ca sa obtii succesul.
Solutia intotdeauna exista in noi, indiferent daca o vedem sau nu. Deseori este ascunsa sub bruiajul zilnic, perturbatii dezinformative, rutina plafonatoare, acoperita de virtualitatea (imaginea ta despre problema) subiectiva , individuala si/sau colectiva. Ca sa vezi solutia, de multe ori, iti trebuie instrumente specifice domeniului – cunoasterea.
Consultanti i sunt cei care au invatat manuirea unor instrumente specializate intr-o directie sau alta, sunt cei care au invatat cite ceva despre metodele de investigare ale unei situatii, necesare pentru descoperirea solutiilor. Unii au creat deja o experienta, trecind de la caz la caz, oferind solutii des eori potrivite. Toti consultanti i au avut un moment zero de la care au inceput si au crescut muncind, asta e regula, nimeni nu s-a nascut consultant gata facut. Acum in perioada pe care o traversam, cred eu, este momentul pentru toti consultantii, sa invatam muncind, acumuland experiente noi si sa oferim clientilor solutii de calitate, pastrandu-ne integritatea si etica profesionala.
N-as vrea sa vorbesc aici despre prefacatorie, inselaciune, profitoria unor pseudo specialisti, cu care au avut de a face clientii ne-norocosi, si care bruiaza imaginea profesiei de consultant. Fiecare are experienta si parerea lui despre acest subiect, generalizarea este daunatoare, profesia de consultant se va dezvolta in continuare!
Mai 2009, Perparim Demi
“FERICIT” sau “ADAPTAT”?
S-a scris si se mai scrie inca mult despre Fericire si despre Adaptare.
Acum, in acest moment, daca ar fi sa descoperiti ce inseamna pentru voi aceste cuvinte – ce ati gasi comun in continutul lor ? Ceva – care sa le faca sa aiba acelasi sens pentru voi?
Carl Rogers spunea cu ceva timp in urma ca “viata buna” (putem intelege “viata implinita, fericita” in sensul comun al cuvintelor) este un proces si nu o stare; este o directie, si nu o destinatie. Am inteles ca in viziunea lui, fericirea ar putea fi – sa mergi intro anumita directie aleasa constient, personal si in libertate interioara deplina, inseamna procesul de a fi pe drumul propriu.
Dar nu mi se pare suficient precizat sa spun – “sa fiu pe drumul personal” si voi fi fericita! Am nevoie sa stiu ca pe acest drum sunt si libera, dar si deschisa fata de experiente noi. Aceasta precizare da mai mult sens, pentru mine ideii de drum personal ales in libertate interioara. Ce presupune concret aceasta “deschidere pentru experiente noi”? Atunci cand percepem experientele ca fiind amenintatoare pentru siguranta noastra, fizica si/sau emotionala, sau le percepem ca fiind incongruente cu propria noastra imagine despre noi insine sau lume (atunci cand o experienta nu are sens pentru noi, si ni se pare ca traim absurdul concretizat), rejectam viata care vine spre si in noi prin experiente, devenim defensivi. Daca am putea fi pe deplin deschisi fata de experientele proprii, care uneori “navalesc” in viata fiecaruia dintre noi, fara sa ne fie teama si fara sa declansam mecanisme subtile de aparare, contient sau/si inconstient, am trai cu adevarat adaptati la viata. Ca sa fie posibil acest lucru, avem nevoie sa ne dam atentie, sa dam atentie la ceea ce se petrece in interiorul nostru. In acest fel vom putea sa ne acceptam propriile sentimente, stari, trairi, si acest lucru ne poate face sa traim adaptati. Sa ne acceptam uneori furia, alteori teama, descurajarea sau durerea. Deasemenea putem sa ne acceptam curajul, blandetea si duiosia. De fapt, suntem liberi sa ne acceptam si sa traim propriile sentimente asa cum sunt, si de asemenea suntem liberi sa devenim constienti de aceste sentimente. in loc sa interzicem accesul lor spre propria constiinta, le putem accepta, si aceasta ne poate face liberi, adaptati si permeabili la experientele si bogatia vietii.
Pe ce va bazati atunci cand alegeti ce actiune veti intreprinde intro situatie data? Cei mai multi dntre noi se bazeaza pe principii, pe coduri comune pentru grupuri sau institutii, pe judecata altora (sot, prieten, o autoritate, etc), sau – pe felul in care s-au comportat intro situatie similara in trecut.
Voi pe ce va bazati? Doar observati asta.
Ce ne-ar putea ajuta sa traim Fericire/Adaptarea/Implinirea, pe langa – directia aleasa in libertate si acceptarea propriilor sentimente, oricare ar fi ele?
Tot Carl Rogers ne spune ca avem nevoie sa dam incredere proriilor noastre nevoi si intuitii, ceea ce se poate numi “incredere in sine”. Adica – sa ne bazam pe propriile noastre credinte si sperante, pe propriile intentii si decizii. Cineva spunea ca “…singurul lucru pe care il stim cu certitudine in aceasta lume si viata, este doar – ceea ce vrem. Putem fi siguri ca vrem ceea vrem – poate parea un truism, dar este important de foarte multe ori sa invatam sa facem distinctia ca “ceea ce vrem” la un moment dat, nu este de fapt “ce ar fi vrut mama…/tata…/ sotul…/ seful..” sa facem, sa simtim, sa traim.
Va propun sa dati atentie, in momentele voastre libere, acestor aspecte, de care ar putea tine starea de bine a fiecaruia. Observati doar, si dati atentie la:
- Pe baza caror principii luati deciziile marunte, in viata de zi cu zi? Ale cui sunt, si pe cine satisfac ele? Puteti face o lista, si poate vdeti descoperi ca in fiecare zi apar aceleasi persoane “in numele carora luati decizii” fara sa fiti constienti de asta!
- Ce simtiti cu adevarat voi insiva? Nu ce ar putea simti ceilalti cand luati decizii, ci observati-va propriile sentimente, apoi acceptatile ca fiind perfect normale.
- Cata atentie acordati zilnic propriilor voatre nevoi (emotionale, fiziologice, intelectuale, etc), propriei voastre persoane? Nu – ce credeti ca are nevoie sotul / copilul / prietenul / parintele; ci chiar voi insiva. Si cata incredere aveti in vocea interioara care va sopteste uneori raspunsul? – Acordati-va o nota de 0 la 10, unde 0 inseamna “deloc” si 10 inseamna “totala”, pentru fiecare raspuns la cele 2 intrebari.
Succes si bucurie!
MENTALITATEA DE “TURMA”, NEURONII OGLINDA SI MARUL !
De curand, Scott Wiltermulth de la Universitatea Stanford din California, impreuna cu colegii sai, au tras concluzii in urma unor studii effectuate pe parcursul ultimilor ani.
Ei au descoperit ca activitatile desfasurate la unison , cum ar fi – dansul, marsaluirea si altele asemenea, cresc semnificativ loialitatea membrilor fata de grup. “Aceste activitati ne fac sa ne simtim parte a unei entitati mari, asadar noi vedem uneori grupul din care facem parte ca fiind o entitatea aproape la fel de importanta ca si propriile noastre persoane” – declara Scott.
Si din alta perspectiva – aceea a nevoilor umane fundamentale, stabilite candva de Maslow si organizate de acesta in Piramida nevoilor – stim ca una dintre ele este chiar “Nevoia de apartenenta la un grup / comunitate, cu care sa impartasim ceva. Iar studiile effectuate de cercetatorii de la Stanford vin sa intareasca premisele lui Maslow, din acest punct de vedere.
Un Psiholog de la o Universitate din Virginia crede ca rezultatele celor de la Stanford sustin explicatia conform careia, liderii fascisti din istoria secolului XX, dar si alti conducatori de armate din istoria mai noua sau mai veche a omenirii,si poate chiar istoria relativ recenta a tarii noastre, organizau intentionat marsuri lungi in care implicau un numar urias de participanit, care erau pusi sa cante impreuna si sa scandeze la unison aceleasi lozinci, care promovau cauze, militare sau sociale.
In acest context, la concluziile de mai sus se adauga si rezultatele lui Charles Seger de la Indiana University, diferenta fiind ca acesta din urma a monitorizat si evaluat gradul de uniformizare a trairilor emotionale puternice. Rezultatele au evidentiat ca – persoanele implicate in activitati de grup au un profil emotional semnificativ asemanator, caracterizat de emotii intense, in comparatie cu personele testate in grupul de control, si care au desfasurat activitati individuale. Acestea din urma aveau un profil emotional dierit de un individ la altul, si niveluri emotionale reduse comparative cu primii.
Un interes aparte in cadrul teoriei “Mentalitatii de Turma”, cum este numita uneori, il prezinta activitatea “Neuronilor Oglinda” – cellule neuronale care se activeaza in timp ce privim pe cineva in actiune, sau suntem noi insine in actiune in timp ce privim pe cineva.
Aceste concluzii sugereaza ca – creierul nostru este pus in miscare prin imitarea semenilor nostrii, iar comportamentele si atitudinile noastre sunt de multe ori determinate prin mimetism !
Ce cred ca mai merita sa subliniez aici, este ca aceste studii si rezultatele lor – referitoare la Mentalitatea de Turma, impulsioneaza puternic studiul din ce in ce mai elaborate al Neuronilor Oglinda.. Pe aceasta tema, Vasily Klucharev de la Cognitive NeuroImaging – Olanda, a descoperit ca – creierul elibereaza mai multa dopamina ( ) atunci cand suntem in consens cu grupul din care facem parte. Persoanele care s-au perceput pe le insele ca fiind excluse din grupuri, au trait stari de discomfort cu o reducere puternica a cantitatii de dopamina eliberata in creier.
Si poate ca, dincolo de rezultatele acestor studii, si de concluziile stiintifice, sa ne amintim de sfaturile batranilor din familiile noastre, de bunicii care deseori spun – “…Fi si tu in rand cu lumea!”, ceea ce in termenii acestor studii ar putea suna – “ramai in turma, iti va fi mai bine.?…!”. Evident ca, fiecare persoana isi alege grupul din care sa faca parte, de-a lungul vietii, si aici ma refer inclusiv la familiile create, la casnicii in care membrii cuplului, de multe ori ajung sa semene fizic, sa aiba comportamente si atitudini asemanatoare, vocabular asemanator.
Individul uman a invatat de-a lungul evolutiei ca uneori, ii poate fi mai bine alaturi de cei multi, de “turma”, si ca in anumite cazuri , singuratatea si izolarea pot fi echivalente cu moartea.
Doar ca in epoca pe care o parcurgem, conditiile de mediu social, economic, au devenit mai securizante pentru individ. Si totusi, neuronii nostrii oglinda functioneaza in continuare, constient sau inconstient (in mai mare masura), determinandu-ne de multe ori sa actionam, fara sa trecem prin filtrul propriei constiinte, alegerile si deciziile pentru actiune si fapte!.
Poate ca ideile generate in urma studiilor de care v-am pomenit ne vor ajuta sa ne acordam mai mult timp, sa “digeram marul” oferit de semenii nostrii, inainte de a-l inghitii nemestecat!
Carmen Demi – Feb. 2009
Pentru ca exprienta unei sesiuni de coaching sau consiliere este una foarte personala si subiectiva, puteti citi in continuare…… “PAGINA DIN JURNALUL UNEI CLIENTE”
” Simt ca ma tem putin de ea. Vreau ajutor, dar nu stiu daca si cat sa am incredere. oricum – nu ma cunoaste, nu imi stie colegii, familia, asa ca pot sa ii spun mai multe, si – poate ca nu ma va judeca!
Ar putea sa vada in mine ceva ce eu nu cunosc – ceva rau, care nu imi place. Azi mi s-a parut ca nu m-a judecat cand i-am povestit despre experienta aceea de care nici acum – singura, nu vreau sa imi amintesc. Mi se pare ciudat ca, acolo, la ea , a fost usor sa ii povestec despre toate acele situatii si despre tot ce am simtit.
Parea ca intelege ce simt eu, asa ca data viitoare pot sa ii dezvalui ceva mai mult despre mine. Uite – chiar acum imi amintesc ce mi s-a intamplat demult, cand aveam 12 ani. Au trecut 22, poate mai multi ani de cand nici macar nu m-am gandit la asta!
Poate ca acum, dupa ce i-am impartasit putin din latura mea urata si rea, ma dipretuieste. Ciudat este ca nu am vazut nici un semn ca ar gandi dispretuitor despre mine. Oare se poate ca tot ce i-am povestit despre mine sa nu fie chiar asa de rau cat cred eu?
Se poate – pentru mine – sa nu ma mai simt rusinata pentru felul in care gandesc uneori?
Cred ca – de fapt – nu ma dispretuieste, pentru ca ma face sa simt ca vreau sa continui sa ma explorez pe mine, si pare sa inteleaga cu adevarat ce simt, mai bine chiar decat prietena mea.
Uneori – mi se intampla sa nu mai stiu cine si cum sunt cu adevarat.
Alteori, rar , si uite - chiar azi cand am plecat de la ea, si coboram treptele, m-am surprins gandind ca sunt o persoana care merita sa existe, chiar daca unii nu ma plac.
E adevarat ca ma simt cam vulnerabila si expusa atunci cand sap adanc in mine, de fata cu ea, si descopar sentimente despre nici nu credeam ca le pot avea – desi le simt ca si cum ar fi fost in mine de multa vreme. Dar nu stiu exact cum face – imi pune o intrebare – si descopar simgura cat sunt de puternica. iar asta ma face sa vreau sa explorez si mai mult.
Cred ca ma ajuta faptul ca ei ii pasa, asa cred eu. Ii pasa de ce simt eu, de grijile mele, de dorintele mele si uneori – cand eu incep sa ii vorbesc despre tabieturile sotului meu, iar ma intreaba ceva - imi aduc aminte brusc , ca sunt acolo doar pentru mine, in primul rand pentru mine – asa cum mi-a spus prima data.
Si simt ca incep din nou sa cred, asa cum credeam pe la 20 de ani – ca pot sa fiu eu insami, pot sa sper ca voi fi fericita!”
“CUM AR PUTEA SA MA AJUTE COACHINGUL, ACUM – CAND TRECEM PRIN CRIZA ASTA?”
Aceasta intrebare mi-a fost pusa, si pe buna dreptate, de catre un client care a sunat sa se programeze pentru o sesiune de coaching, in urma cu cateva saptamani.
Auzind intrebarea, mi-au venit in minte cuvintele lui Allan Pease – unul dintre marii specialist in Comunicare, ce spunea candva:”..intrebarile sunt de fapt raspunsuri”.
Desigur ca nu i-am raspuns clientului meu cu aceste cuvinte, ci l-am intrebat la randul meu – cum ar vrea el sa fie ajutat prin coaching – acum, cand trecem prin criza asta!.
Intre timp, clientul meu si-a clarificat modurile in care poate fi ajutat de un coach, “….in criza asta…”.
Traim vremuri caracterizate de schimbari multiple, politice, economice, sociale si nu in ultimul rand – schimbari de mentalitati si atitudini.
Unii ar putea numii aceste vremuri – criza. Si ar putea avea dreptate. Ce este de fapt o criza? Asa cum gasim definitia cuvantului in Larousse, inseamna o “ Ruptura violenta a procesului evolutiv, a carei directie se vede dintr-odata modificata …”. Un lucru e evident pentru toata lumea – criza marcheaza discontinuitati profunde, si asa cum observam cu totii, ele apar la mai toate nivelurile in societate..
Ceea ce ar putea parea surprinzator este ca sunt unele teorii care accepta “criza” ca pe un process normal al dezvoltarii, de la nivel individual la nivel macro-social. Este cert ca noi, cu totii, traim diferite tipuri de crize, de-a lungul vietii, cu unele ne-am obisnuit sa traim si le acceptam ca si cum ar face parte din “normalitatea” noastra, cu altele ne impacam mai greu si le percepem acut.
Daca este sa dam atentie teoriei care considera criza un process normal in evolutie, criza specifica perioadei de adolescenta ar fi un astfel de process normal. La nivel individual, criza poate fi perceputa ca o incapacitate de a depasi un conflict, oricare ar fi el.
Din punctul de vedere al psihologiei, orice criza urmeaza trei etape in evolutia ei, fiecare cu durata relativa. La inceput este etapa de “instalare” – marcata de stari de anxietate si neliniste; urmeaza faza de maximum – in care formele de manifestare devin acute si vizibile pentru toata lumea, si apoi o faza de “ lichidare”, in care se observa treptat reducerea si rezolvarea elementelor conflictuale.
Si dincolo de problemele noastre zilnice, si chiar dincolo de problemele macro-economice si sociale, despre care se vorbeste zilnic in mass-media – mai exista Criza? Ar putea fi definite Criza – ca un Tipar care guverneaza evolutia oricarui sistem viu?
Raspunsul dat de marii intelepti ai civilizatiei umane, confirmat de oamenii de stiinta – este afirmativ. Da – criza poate fi privita ca o etapa, un patern prezent ciclic in evolutia noastra ,ca indivizi, ca popoare, ca civilizatie.
SI nu numai atat, criza apare ca etapa prezenta si se pare – chiar necesara
In evolutia oricarui sistem viu ( eco-sistemele, natiuni, popoare, etc…), atunci cand privim din perspectiva unei scari temporale mari, observam mai multe etape care se repeta la interval mari :
Geneza – se refera la acel inceput pentru toate. Exista un inceput pentru orice, o relatie, o idée, o actiune pe care dorim s-o intreprindem sau pentru istoria unui popor, a unui individ uman sau a unei planete.
Cresterea si maturizarea – la fel cum din orice samanta buna iese un lastar, si acesta creste si se dezvolta devenind copac roditor, la fel si pentru individual uman sau pentru o civilizatie, exista o faza de crestere si dezvoltare, de maturizare si de implinire.
Criza si haos – atunci cand apar “probleme”, in relatii, in familie, in societate. Cand unele relatii se destrama si devin isotorie, atunci cand apar conflicte intre grupuri mari de oameni, atunci cand acestea duc la distrugere si haos. Cand observam ca unele specii de animale sunt pe cale de disparitie si chiar dispar, cand fenomele climatic o iau razna si parca nu mai “respecta” anotimpurile, asa cum le stiam candva….
Schimbarea – asa cum primavara – multe animale renunta la blana care le-a protejat pe timpul iernii pentru ca se pregatesc de un nou anotimp, asa cum sarpele isi schimba pielea cu una noua, la fel se petrec schimbari necesare in viata oricarui sistem. De multe ori, este nevoie sa renuntam la ceva – un comportament, o atitudine, un mod de a gandi – pentru a merge mai departe si a evolua.
Echilibru – inainte de a ne lua avant, dupa ce tocmai am renuntat la ceva vechi, nefolositor si am facut o schimbare in viata noastra, avem nevoie de o perioada de liniste . La fel cum ursul sta in liniste pe timpul iernii fara sa faca eforturi, dupa ce a reusit sa acumuleze resurse interioare de-a lungul verii; la fel cum copacii rezista pe timpul iernii – stiind ca va veni primavera – orice system trece cu necessitate prin aceasta etapa, deoarece acum sunt sedimentate cunostintele si experienta accumulate de-a lungul celorlate etape.
Acum, am ajuns in finalul unui Ciclu , si va propun sa descoperiti:
Ο Ce inseamana din aceasta perspectiva – Criza – despre care vorbeam la inceput?
Ο Ce dimensiune avea initial, si ce dimensiune are acum, pentru voi?
Ο In care etapa a Ciclului se afla fiecare dintre voi?
Raspunsurile, oricare ar fie le, sunt adevarate pentru fiecare dintre voi.
Carmen Demi, Dec.2008
SUNTEM MEMBRII UNEI SOCIETATI GLOBALE?
Atunci cand imi pun aceasta intrebare, raspunsul meu este – da, sigur ca suntem. Traim cu toii in aceasta epoca a informatiei, in aceasta lume in care valorile traditionale sunt contestate, si in care principalele institutii traditionale ale societatii civile se descompun.
Observam in jurul nostru, si chiar traim in propria experienta redefiniri profunde ale familiei, relatiei dintre sexe si a sexualitatii.
Si in acest timp observam cum religia nu si-a dezvoltat o etica adecvata pentru epoca in care traim.
Potrivit sociologului Manuel Castells, “traim intro societate de tip retea, in care schimbarile majore isi au originea in respingerea valorilor dominante ale societatii – patriarhat, dominatia si controlul naturii de catre om, crestere economica si consum nelimitat”. Din miscarile anilor 60 – 70, care au “maturat” lumea industriala spulberand aceste valori patriarhale, s-a nascut o viziune alternativa, bazata pe respectul demnitatii umane, pe idea durabilitatii si pe o conceptie ecologica despre lume.
Si astfel, este in curs de formare o noua societate civila, si dupa cum spune Castells, aceasta. “….isi dezvolta propria ei politica, si este conectata la valori si teme care izvorasc din experienta de viata a oamenilor.” Apar coalitii si organizatii civile preocupate de probleme reale ale oamenilor, iar dintre temele lor preferate sunt: incalzirea globala, energii regenerabile, problemele femeilor , remodelarea regulilor si a institutiilor care faciliteaza globalizare, opozitia fata de elementele modificate genetic si promovarea unei agriculturi durabile, si a ecodesignului.
Cititnd de curand despe toate acestea mi-am pus din nou intrebari “ suntem noi membrii unei societati globale?” Raspunsul a venit din nou, desigur – suntem, cu toate ca in viata pe care o traim , asa involburata si agitata cum este, suntem supusi la tensiuni si presiuni ce tin mai degraba de supravietuire, decat de o viziune globala asupra vietii si societatii. Cu toate acestea suntem membrii unei societati de tip retea, globala prin problemele comune cu care ne confruntam, prin atitudinile pe care avem fata de realitatea traita. Percepem in jurul nostru aceleasi schimbari, la nivelul valorilor si traditiilor, si incepem sa fim preocupati de calitatea vietii pe care o traim, exprimata in calitatea alimentelor pe care le consumam, a relatiilor pe care le dezvoltam. Sau putem sa fim! – imi spun eu.
Inca nu avem organisme ale societatii civile care sa lupte pentru toate aceste lucruri – pe care , de altfel ni le dorim si suna bine: calitatea vietii, alimente nemodificate genetic si ecologice, ecodesign – adica o viziune de reproiectare a oraselor si cladirilor in care muncim si traim, astfel incat sa fie durabile si ecologice. Inca nu avem aceste structuri ale societatii civile, si oare de cine depinde ? Raspunsul este ca depinde de fiecare dintre noi, pentru ca suntem membrii acestei societati, si pentru ca mai devreme sau mai tarziu vom intelege ca doar noi suntem responsabili pentru felul in care traim. Pe curand !
Carmen Demi
Noiembrie 2008
